In 1987, Poli a batut cu 2-1 pe Dinamo. Era noiembrie, era duminica, ora 13, frig, stadion plin, militieni, Jackie Ionescu pe banca la noi, nervi, agitatie, arbitraj penibil, Ilcu a deschis scorul, eu stateam la tribuna a doua prins in multime, apoi Dinamo a atacat, a ratat, dup-aia Varga a marcat de la peste 40 de metri, Moraru a sarit degeaba, noi am urlat de fericire, parca picase Ceausescu avant la lettre, s-a mai chinuit Dinamo, a ramas insa 2-1, a fost un protest, a fost sublim, am batut singuri impotriva tuturor, am batut un simbol al sistemului, am ramas insa doar cu asta, dup-aia a trebuit sa picam, insa peste toate a ramas o victorie frumoasa ca o baricada ridicata spre cerul violet…
In 1991, Poli a batut cu 3-1 pe Dinamo. Era martie, era mai cald, parca, Dinamo a condus cu 1-0 la pauza, eram cu colegii de clasa in tribuna, era momentul unei biruinte mult asteptate, credeam ca o sa ne bata din nou, a venit pauza, dup-aia Timofte de doua ori si Craciun i-au ingenuncheat, o dulce revansa, credeam ca vom fi campioni, dar toate lucrurile au intrat in matca lor fireasca, incet am fost trimisi inapoi la culcare, la vremuri noi-tot noi, si tot asa…
In 1997, Poli a batut cu 3-0 pe Dinamo. Se simtea ca probabil vom pica, dar am batut, a fost 3-0 la pauza, noi eram aproape de retrogradare, dar am batut, cu Gusatu, cu Artimon, cu Sasu, cu Kovacs, cu Stoicov, am aratat inca o data ca avem mandrie, ca avem forta, ca avem si echipa, ca poti sa te bati cu Goliatii, ca nimic nu e imposibil, chiar si atunci cand Divizia B iti da bip pe telefon, dup-aia s-a asternut iarasi intunericul, inapoi la Deva, Zalau, Turnu Severin si altele, apoi iarasi am sperat sa-i batem, au trecut anii, deja sunt zece, timpul ce repede trece, si acum din nou contra lui Dinamo, iar sambata, vorba lui Mazilescu, va fi liniste, va fi seara, si din nou vom spera ca nimic nu e imposibil, ca deseori totul depinde de noi.
